CATCHY MODERN MUSIC
Fantaisie symphonique
Filarmonica Pitești – 4 aprilie 2024, ora 19h
Orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești
Un concert de muzică modernă, actuală și atractivă!
Dirijor / Silviu Deaconescu
Clarinet / Mihai Pintenaru
Muzicolog / Vlad Văidean
În program:
Johan Halvorsen / Intrarea boierilor valahi (Bojarenes inntogsmarsj)
Doina Rotaru / Fragile, Concert pentru clarinet și orchestră
Darius Milhaud / Scaramouche, Suită pentru clarinet și orchestră
Kurt Weill / Simfonia nr. 2, Fantaisie symphonique
Totul e nou și în primă audiție! Știm că vă doreați și altceva!
Uvertura și simfonia sunt în primă audiție românească, iar concertele în primă audiție piteșteană!
Iată câteva detalii, iar la eveniment muzicologul Vlad Văidean vă va lămuri pe-ndelete despre fiecare piesă-n parte…
Compozitorul, dirijorul și violonistul norvegian Johan Halvorsen (1864-1935) a fost invitat să predea la Conservatorul bucureștean. A refuzat invitația, dar s-a interesat de oraș și țară și a rămas fascinat de epoca fanariotă, care l-a inspirat să scrie în 1893 marșul Intrarea boierilor valahi. Este una dintre cele mai populare lucrări ale compozitorului și a devenit rapid un succes internațional, iar din anii 1950 a fost folosită ca melodie emblematică pentru programul radiofonic săptămânal “Ønskekonserten” (Concertul dorințelor) al Societății Norvegiene de Radiodifuziune.
– – – – – – – – – – – –
Implicat trup și suflet în interpretarea muzicii clasice recente, virtuozul clarinetist Mihai Pintenaru este mereu prezent pe scena celor mai importante festivaluri precum Săptămâna Internațională a Muzicii Noi sau Meridian. Din bogatul său repertoriu de compoziții moderne și contemporane, Mihai Pintenaru va interpreta pe scena Filarmonicii Pitești o impresionantă capodoperă, o “meditație despre Fragilitate – în natură, viață, suflet, corp, sentimente, emoții și așa mai departe. Un spațiu muzical visător, transparent și fragil, cu sunete ‘magice’ și mângâietoare, sugerând o lumină tandră și stranie, este invadat de umbre amenințătoare, gânduri triste, râsete sarcastice sau strigăte dureroase. Deși toate acestea vor dispărea treptat, ele rămân obsesiv în memoria noastră, dovadă a fragilității noastre.” – Doina Rotaru – Concertul pentru clarinet și orchestră, Fragile.
Doina Rotaru este un nume de referință a componisticii contemporane internaționale. Împletind arhetipuri și simboluri în eterofonii lichide, îmbinând influențele arhaice românești cu tehnici și structuri contemporane, Doina Rotaru are un stil personal și unic, cu o muzică recognoscibilă, doinită, delicată și dureros de frumoasă. Multe din creațiile ei sunt comenzi primite de la instituții de prestigiu, printre care Radio France, Radio Graz, Ministerul Culturii din Franța, Suntory Hall din Tokyo, festivaluri și ansambluri din Franța, Germania, Anglia, Austria, Olanda, Suedia, Japonia.
– – – – – – – – – – – – –
Suita Scaramouche este o lucrare atât de veselă, atât de jazzy, atât de exotică prin ritmurile braziliene… Piesa a fost un mare succes pentru compozitorul francez Darius Milhaud și continuă să fie una dintre cele mai populare lucrări ale sale, existând în fel și fel de aranjamente. Versiunea pentru clarinet și orchestră a avut premiera în 1941, la New York, cu Benny Goodman, “the King of Swing”. Curând, pe 4 aprilie 2024, va fi premiera piteșteană!
– – – – – – – – – – – –
Prolificul Weill a excelat într-o mare varietate de genuri și a îmbinat în mod magnific stilurile popular și serios, cu o aparentă lipsă de dorință de a face distincții artificiale între ele. În Simfonia a doua găsești de toate și deodată: formă clasică, pasaje mozartiene, acompaniamente schubertiene, destinul beethovenian, accente romantice mahleriene, balade de cabaret, jazz, bolero, parodii, solo de trombon etc., etc.
Dirijorul Bruno Walter (care dacă nu se îmbolnăvea în ’43 nu mai apărea filmul “Maestro” în ’23) a crezut în această Simfonie. Prima audiție a fost cu Orchestra Concertgebouw din Amsterdam, la 11 octombrie 1934. Weill scria unui prieten: “A fost un mare succes la public – presa catastrofală (‘banală’, ‘dezarticulată’, “Beethoven în grădina de bere” etc. Nici un cuvânt prietenos”). Apoi s-a cântat la Haga, Rotterdam și New York, iar primul succes la critica de specialitate a venit după interpretarea simfoniei la Viena în 1937. Bruno i-a sugerat lui Weill să adauge titlul “Trei scene nocturne: O fantezie simfonică”