Andra Bivol-Costea
Mezzosoprana Andra Bivol-Costea a absolvit Universitatea Națională de Muzică București și Conservatorul Superior din Paris (masteratul). Laureată a multor concursuri naționale și internaționale, a susținut numeroase concerte în țară și în străinătate. În România, a încântat publicul la Opera Română, Ateneul Român, filarmonicile din Pitești, Craiova, Iași, Râmnicu-Vâlcea, Sibiu, Craiova, Bacău, iar în străinătate în Franța, Italia, Belgia, Turcia, Germania, Elveția, Grecia.
Publicul a aplaudat-o, în decembrie 2018, în concertul vocal-simfonic „O istorie simfonică a muzicii ușoare românești”, dar și în anii anteriori, când a fost artist liric al Filarmonicii Pitești.
În prezent este profesor de canto la Liceul de Artă Dinu Lipatti din Pitești.